Am incercat sa supravietuiesc

Vreau sa va spun ca incerc de cateva luni sa scap firma micuta pe care o conduc de faliment. M-am gandit la tot felul de solutii si inca nu am reusit in totalitate. Dar sper ca pana la urma sa reusesc. Acum am o alta idee care s-ar putea sa reprezinte salvarea mea.

Vreau sa contractez o firma care ofera servicii salarizare. Astfel o sa renunt la departamentul meu de resurse umane care efectiv ma costa o avere si o sa platesc contractul acestei firme care se va ocupa de tot ce inseamna hartiile angajatilor si uite asa o sa ma scape pe mine de foarte multe verificari pe care trebuia sa le fac. Pana una alta sper sa salvez o parte din cheltuieli facand eu anumite lucruri si tot asa.

Abia astept sa vad daca solutia asta o sa fie eficienta pentru mine si sa vad cum o sa functioneze treaba. Pe de alta parte, mi-as dori sa nu mai am nici o firma ca sa nu mai am atata bataie de cap si atatea responsabilitati, dar cu ce dracu traiesc pentru ca firma este singura mea sursa de venit. Asa ca o sa ma zbat cat pot de mult.

Deliru’

“Poetul ca şi soldatul/nu are viaţă personală./Viaţa lui personală este praf/ şi pulbere.”

Urât! E urât să nu dormi. Urât, urâţi, de toate. După nopţi nedormite, te simţi torturat. În fiece clipă, fiece moment al nesomnului am câte un gând, mă simt mică mică şi singură in Universul ăsta uriaş, pentru care eu nu sunt decât o clipire. Mă gândesc la cei care se bucură de noapte, la cei care nu se gândesc că poate din cauza lor nu dorm eu, pentru ca au furat tot somnul. Şi apoi mă ia mâna poetului şi mă zvărle-n nimic, în cercurile vieţii mai nebune ca gandul, cercuri repezite de duşmănie, ură şi alte fiare. Nu vreau decât linişte, nu vreau decât ca el şi ei să dispară şi să mă lase în agonia mea, în decăderea mea. Am ajuns precum poetul, precum soldatul.