“Poetul ca şi soldatul/nu are viaţă personală./Viaţa lui personală este praf/ şi pulbere.”
Urât! E urât să nu dormi. Urât, urâţi, de toate. După nopţi nedormite, te simţi torturat. În fiece clipă, fiece moment al nesomnului am câte un gând, mă simt mică mică şi singură in Universul ăsta uriaş, pentru care eu nu sunt decât o clipire. Mă gândesc la cei care se bucură de noapte, la cei care nu se gândesc că poate din cauza lor nu dorm eu, pentru ca au furat tot somnul. Şi apoi mă ia mâna poetului şi mă zvărle-n nimic, în cercurile vieţii mai nebune ca gandul, cercuri repezite de duşmănie, ură şi alte fiare. Nu vreau decât linişte, nu vreau decât ca el şi ei să dispară şi să mă lase în agonia mea, în decăderea mea. Am ajuns precum poetul, precum soldatul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu